o întâmplare

n-aş fi crezut că un banal concediu îmi poate schimba viaţa. a fost un şir de sincronicităţi aproape inexplicabil atunci. acum da! dar să o luăm cu începutul.. sfârşit de primăvară.. găsesc pe jos un pliant de la o agenţie de turism. pe copertă, reclamă la o excursie în italia. foarte incitant.. n-am mai fost în italia niciodată. frunzăresc pliantul, totul este despre diversele facilităţi şi discounturi la călătoriile în italia. nu stiu ce de mi-au căzut ochii exact de rimini, nu era cea mai ieftină locaţie. mă uit atent, abordabilă. îmi anunţ familia, cădem de acord, sunăm: ghinion. totul era ocupat. asta e. n-a fost sa fie, dar doamna, foarte amabilă mi-a cerut nişte date de contact în caz că se iveşte ceva. în câteva zile s-a ivit: la rimini. * a sosit vremea să ne facem bagajele. am ajuns, ne-am cazat, ne-am plimbat.. şase zile. în a cincea zi am iesit singur pe seară pentru o plimbare pe promenadă. răcoarea serii îmi dădea o stare plăcută, fusesem la un mic bistro specializat în produse marinăreşti, mă simţeam bine. o bancă cu vedere la mare, mă aşez.. privesc marea şi cerul. mă încearcă o senzaţie ciudată: dacă mi-aş închipui că sunt în largul mării? parcă chiar se întâmplă: uşor, extrem de lin, parcă las în urmă promenada, plaja de dedesubt, parcă aş fi în mijlocul mării. nu văd malurile, văd doar îmbinarea dintre cer şi mare, două nuanţe de albastru. cerul, un bleu desăvârşit, clar, strălucitor... marea, albastru închis, clar, strălucitor... am deodată senzaţia că sunt în punctul unde se ating două infinituri tangente. sunt parcă aspirat cu o viteză imposibil de exprimat şi de descris dar moale ca o mângâierea unui vânt uşor de primăvară, înspre linia unde cerul şi marea se unesc. parcă din ce înaintez corpul se dilată dar marginile devenind strălucitor evanescente. la fel se întâmplă si cu zona pieptului: se dilată uluitor de repede, cuprinde şi cerul şi marea, culoarea devine un violet clar, strălucitor. mâini nevăzute parcă îmi iau creierul şi îmi pun loc un altul care pare că e fără margini. nu e nici veselie, nici bucurie; e o seriozitate extrem de lucidă, vibrantă, în care se reflectă, fără s-o tulbure, fiecare acţiune a vreunei fiinţe din imensitatea universului. vag, parcă se întrezărea intenţia Creatorului, a primului moment a tot ceea ce urma să fie şi tot vag se întrezărea cauza pentru care tot ceea ce este nu va mai fi. nici eu nu am mai fost acelaşi după această experienţă cu totul extraordinară şi neprevăzută. parcă nimeni nu a mai fost la fel. şi eu priveam altfel, simţeam altfel, dar şi ceilalţi priveau şi simţeau altfel..