Eternitatea crestinismului

De doua mii de ani, crestinii, incepand cu cei 70 de ucenici trimisi in lume de Iisus, cu cei 13 apostoli si terminand cu cele cateva miliarde de astazi, si-au asumat rolul deloc usor de a schimba fata lumii, de transforma o lume plina de zei mofturosi si doritori de sacrificii, uneori umane, de a instaura pentru vecie o lume a bucuriei si fericirii vesnice, o planeta a comuniunii intime si continue cu Dumnezeu Tatal, prin Hristos Fiul sub inspiratia si imbratisarea Duhului Sfant. Nu e nimic idilic in toata povestea asta. Nu e nimic bucolic, nu e un delir epic izvorat din mintea cuiva care viseaza intamplari eroice. Nu. Istoricii vremurilor de inceput povestesc despre o prezenta mult mai pregnanta in lume a Duhului Sfant. El inspira dupa cum ii era dictat de vointa Tatalui. Martirii, care prin sangele lor, au devenit caramizi ale edificiului crestin care avea sa se raspandeasca miraculos pe intreg pamantul. Inceputul crestinismului, cel numit apostolic, era marcat de o viata de obste in care traiul simplu, bunul simt, credinta puternica, fraternitatea si harismele puteau fi numite, fara sa gresim, ca identitatea insasi a crestinismului, ca insusi felul lui de a fi. Cei mai multi nu il cunoscusera pe Mantuitor, insa cei care il predicau, apostolii indeosebi, prin persoana proprie, prin inspiratia insuflata de Duhul Sfant, reprezentau modele vii la o scara infima, chiar daca pline de o sfintenie absoluta, a ceea ce reprezenta insusi izvorul din care plecasera toate acestea. Dumnezeu tatal coborat in persoana Fiului, devenit om si ramas totusi Dumnezeu, rascumaparand pacatele unei lumi decadente, elevand starea de constiinta a intregii planete, ridicand-o la starea de a putea deveni fii ai luminii, de a redeveni copiii preaiubiti ai Tatalui, de a putea sta impreuna cu toate ierarhiile ceresti in intimitatea Lui, bucurandu-se de preafericirea si preaplinul iubirii Lui. Insa nu a fost asa. Primii veleitari nu au intarziat sa apara. Oameni de nivel scazut, vicleni si arivisti, au incercat sa preia prin manipularea constiintelor de acelasi nivel cu al lor fraiele unei religii care avea drept exclusiv scop scoaterea lumii intregi de sub domnia pacatului. Oameni fara nici un fel de traire interioara, fara nici cea mai mica cunostinta a adevarului, intelectualisti si logici, au incercat sa explice ce nu putea fi explicat, au dat, conform nivelui lor de intelegere si constiinta, forma unor fantezii si au incercat sa reduca la pamant universul intreg. Pe Fiul, om si Dumnezeu, L-au transformat in simplu om, maica Domnului, nascatoare de om si Dumnezeu a devenit o simpla femeie care a nascut in conditii normale, Treimea insasi a devenit un foarte complicat sistem gnostic care explica facerea lumii si a omului.. Cand toate au fost cat de cat puse la punct iar parintii bisericii au trasat un drum clar, umblat si verificat, au aparut idei noi in biserica care in cele din urma s-a scindat intr-o parte traditionala, rasariteana, si una care a acceptat schimbari, apuseana.