O, frumoasă ființă de lumină! De-ai putea să te vezi cu ochii mei, te-ai îndrăgosti iremediabil de tine însuți și nu te vei mai îndoi de tine niciodată. Potențialul tău e minunat, o sămânță de nemurire ce începe să încolțească. Nu lăsa ezitarea să îți incovoaie spiritul, lasă-te pe mâinile Vieții, cu conștiința pură și cu mărețul țel de-a te redescoperi.

Te iubesc precum pământul crăpat de secetă iubește ploaia, pentru că ești zămislită din același țesătură ce a construit tot ce-i vizibil și invizibil. De-ai avea puterea de-a afla pe tine însuți, întreaga creație ar tresări, înfiorată de răcoarea degajată, în arșița iluziei, de a ta esență recent redescoperită. Astfel, un nou exemplu e dat celorlalte ființe de lumină, care orbecăie în ignoranța-le, pierduți în perpetuumul mobile care este lăsatul deciziilor trio-ului nefast al minții, ego-ului și al Vasanas-lor (din sanscrita - tendințe și obiceiuri cu care venim din viețile anterioare, care ne trag în continuu în același vortex al uitării a cine suntem cu adevărat ).

Eliberarea-ți e o rază de lumină care sparge întunericul ignoranței și a răutății în care omenirea e scufundată. Astfel înflorirea sufletului tău, contribuie la evoluția conștiinței colective, în felul ăsta și alții prin impulsul și exemplul sufletului tău imaculat, să purceadă neobosiți spre aflarea Sinelui și dezvăluirea Eternului din care suntem cu toți și totul plăsmuiți. Precum tine suntem toți, bucăți infime din Eternul Primordial, însă asemenea pomilor fructiferi, timpul rodniciei e diferit.


 Fie ca toți "cireșii" ce citesc să experimenteze viața ca pe o eternă lună de Mai.




Dedicată cu drag  tuturor celor ce sunt dispuși să audă.