Dupa citirea unor articole si comentarii denigratoare, de pe diverse forumuri si bloguri, legate de viata si scrierile ieroschimonahului de la Frasinei, Ghelasie Gheorghe, m-am simtit dator, ca unul care l-a vazut, sa ma ridic cu propria mea parere si sa restabilesc macar in parte, macar pentru o parte, adevarul stiut si constatat de mine insumi.
Primul contact l-am avut, asa cum cred ca l-a avut o foarte mare parte dintre dintre cei ce l-au citit si cunoscut la randul lor, cu o carte, Urcusul Isihast, daca imi mai aduc bine aminte, vazuta in casa unui bun prieten si de care el nu era foarte incantat. Pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Apoi am cumparat Medicina Isihasta, care m-a fascinat in asa masura incat nici acum, dupa aproape 15 ani, nu m-am plictisit de ea. Autorul parea construit exact dupa inima mea, vorbea despre lucruri pe care mi le descopeream inauntru si care zaceau nebagate in seama, letargice, asteptand cuvintele care sa le trezeasca.
Am inceput sa ma interesez de autor: cine e, de la care manastire, cat de batran e.. Inca de atunci, cand nu era prea cunoscut, se tesuse o intreaga conspiratie impotriva lui. Se stia cine si de unde este dar nimeni nu dadea nici un fel de relatii. Parea un calugar imbracat in alb printre toti ceilalti imbracati in negru.
Odata am intrebat pe preotul de la Biserica Rusa despre parintele Ghelasie Gheorghe, si minune: am aflat ca e este un calugar destul de retras, destul de greu de gasit, destul de ponegrit de catre ierarhi si ca manastirea este destul de greu accesibila si cu un program destul de aspru. Cam multi destul, nu?
Cu prima ocazie mi-am facut bagajele, eu si prietena mea de atunci, viitoarea sotie, si am pornit-o spre Ramnicu-Valcea de unde urma sa luam cursa spre Muiereasca.
Sotia a ramas la schitul din josul drumului ce duce la manastirea Frasinei, iar eu am l-am luat pieptis pana sus.
Imaginatia mea il arata batran, barbos, grasut.. Il tot cautam cu privirea, incercam sa ghicesc care dintre calugari este. Am stat la slujbe doar, doar mi-o sari in ochi unul deosebit, cu aer de sfant isihast. Am ales cativa si am inceput sa-i urmaresc cu privirea. Am intrebat care este parintele Ghelasie; am fost intrebat: 'care din ei, cel batran sau cel tanar'. Deruta: care sa fie?! Am spus 'cel cu isihasmul'.. raspuns 'pai toti sunt isihasti aici'. Am intrebat 'cel cu cartile'.. raspuns 'aaa, deci cel tanar. mergi in spatele manastirii, acolo sta.'
In spatele manastirii doar niste magazii mici din lemn si carton presat, niste maghernite in care ultimul lucru pe care ti-l puteai inchipui este ca cineva locuieste acolo. Tot acolo mai era in fel de rezervor metalic, culcat, cu gura rotunda care dadea spre usa magaziilor si cu un fel de scarita din lemn cu o treapta exact in buza ei. Acolo salasluia cel ce se numea ieroschimonahul Ghelasie Gheorghe. Cineva m-a atentionat ca parintele nu e disponibil daca nu e lumina aprinsa in magazie si sa vin altdata. In toate cele cateva zile petrecute acolo, nu mi-a fost dat sa-l gasesc. Ma gandeam ca plec si ca am venit degeaba.
In exact ultima zi, exact inainte sa plec, am trecut pe la usa micii magazii si am vazut lumina aprinsa. Am batut si mi-a deschis un barbat, destul de greu de apreciat ca varsta, slab, usor adus de spate, cu barba foarte rara, pletele la fel. M-a intrebat foarte repezit ce vreau. Aproape ca nici nu mai stiam de ce venisem si ce sa-l intreb. Mi-am mai revenit parca si am baiguit ceva despre lectura cartilor lui.. Tot repezit mi-a spus ca sa uit ce am citit, ca nu mai e valabil. Era totusi ceva in el, ceva ce nu am stiut sa explic dar simteam ca nu e adevarat ce spune; era ceva ce ma tinea in loc si imi soptea sa stau, si sa nu ma descurajez. Mi-a adus niste brosuri.. m-a privit putin si m-a intrebat daca m-am spovedit. Nu ma spovedisem niciodata. Am spus ca nu. M-a privit direct in ochi cu o liniste foarte ciudata. M-a intrebat despre pacate, am spus.. apoi s-a intamplat ceva ce nu-mi voi explica niciodata. Am simtit cu o claritate infioratoare cum ma usurez; parea ca o veselie extraordinara pune stapanire pe mine si-mi simt sufletul cum vibreaza. In mod ciudat, am avut simtamantul clar ca inima mea l-a ales duhovnic dar ca si el ma vrea. Au fost cateva secunde euforice. Mi-a dat binecuvantarea si mi-a spus sa plec ca are treaba.
Acesta a fost singurul contact cu Ghelasie Gheorghe. Desi mi-am promis sa mai trec pe acolo, sa-l vad, viata nu m-a mai lasat.
In urma cu cativa ani, am aflat de la un parintele Benedict, preot slujitor la manastirea Bistrita, ca a trecut la cele sfinte. Comentariul lui a fost: 'bine ca a murit, pentru ca ii ducea pe prea multi in ratacire'. Asta a fost singurul lui comentariu, plin de o adanca si frateasca dragoste intru monahism crestinesc. Sper ca Dumnezeu il va ierta pe parintele Benedict pentru prostia oribila ce i-a iesit pe gura, el fiind un monah ravnitor si plin de har in ciuda tineretii lui.
Atat am vrut sa se stie, povestea mea legata de intalnirea cu parintele Ghelasie. Inima mea l-a ales duhovnic si asa va ramane in vecii vecilor. Pentru mine a fost un isihast desavarsit, un traitor adevarat, un perpetuator si intaritor al traditiei spiritualitatii dace continuata intr-un mod inefabil si perfect armonios de crestinism.
Acum in doua randuri sa ma ocup de trandavii calculatoristi care citesc diverse aplicatii de pe bloguri si forumuri crestine, sunt conectati on-line la diverse discutii pline de adancime spirituala, isi fac cu evlavie o cruce stand pe scaun in fata ecranului, si mergand poate duminica dimineata, frumos imbracati la slujba.
Acesti impotenti spiritual, blegiti de rautate si venin isi dau cu parerea despre viata unora sau altora; ei insisi buni de nimic, debili fizic si psihic, infantili in purtari si rautaciosi in conversatie, acest nou popor crestin-calculatorist retardat, clasifica in functie de spiritul lor flescait ca niste tarfe batrane labartate de avorturi si promiscuitate, viata monahala, calugaria si stadiile ei. De la piciorul broastei, de unde spumega bale verzi, vor sa aduca toata lumea si sa considere etalon prostiile pe care le debiteaza. Acesti avortoni, care tremura de zgarcenie, si care nu ar intinde ceva cuiva, nici daca ar cadea abundenta dupa si in fata lor, spurca lumina crestina cu etalonari si comparatii bolnave iscate din duh satanic, si lipsite de bunul simt si iubirea ce ar trebui sa caracterizeze, nu un bun crestin, ci un crestin general.
Taca-va gurile perverse; opriti-va cleveteala imputita, traiti viata voastra, infrumusetati-vi-o cu flori de rugaciune si dragoste pentru aproapele, parfumati-vi-o cu fapte bune si dezinteresate, nu mai clasificati drept 'inselati' sau 'rataciti' oameni despre care nu stiti nimic. Nu va mai lasati inchipuirea, care duhneste stricaciune si perversitate, sa intineze viata altora.. Nu mai incercati sa construiti lumea dupa planurile voastre bolnave si otravite de influente demonice.. Lasati-o libera si frumoasa, lasati paradisul sa cuprinda fiintele, cerurile si pamantul..!
Luati aminte la atentionarea sfantului Arhanghel Mihail: «catre inimile cele necurate, care vin intru prea curata casa a lui Dumnezeu, fara mila intind sabia mea.»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu