Erau vremuri tulburi. Politic si religios, totul era într-o mare fierbere. Conducerea romană, deși nedorită de iudei, adusese, sau cel puțin încercase să aducă, organizare și o oarecare liniște în acest colț al Orientului frământat de curente mistice, revolte, răsturnări ale unor monarhii și reinstaurarări ale altora.
Religios, poporul era într-o continuă agitație întreținută de fanaticii care proclamau sfârsitul vremurilor, venirea lui Mesia, dărâmarea ordinii existente, atât cea romană, cotropitoare, cât si cea autohtonă coruptă până în măduva oaselor. La toate acestea se adăugau grelele sarcini impuse atât de farisei cât și de acei slujitori ai templului, numiți saduchei; slujitori stricați, care făceau atât jocul lui Irod Antipa cât și al conducerii romane..
În acest peisaj agitat își începuse activitatea Joshua. Fiu al bătrânului tâmplar Yosef și al foarte tinerei Myriam. Myriam locuise din fragedă pruncie la templu. O serie întreagă de epifanii îi întarise certitudinea că va juca un rol extrem de important în istoria acestei lumi.
O serie de evenimente se petrecuseră de când Joshua își asumase greaua sarcina de predicator și taumaturg itinerant... dar seara aceasta va avea un asemenea impact încât mulți vor fi zdruncinați de întâmplare. Nimic nu arăta că ar putea fi mai importantă decat o alta.
Spre miezul nopții Joshua îi chema pe Kefa, pe Ia'acov și pe Yohanan și le facu semn să-l urmeze. Apucară spre dealul cel mare aflat în apropierea Nazareth-ului; străbătură fără grabă grădinile de măslini de la poalele lui, apoi apucară pe poteca șerpuitoare spre vârf. Poteca era însoțită de-a stânga și de-a dreapta de copaci falnici care făceau noaptea fără lună și mai întunecată. Mici cavități naturale sfredeleau pereții stâncosi ce se arătau pe alocuri, printre copaci.
Ajunși în vârf, Joshua, transfigurat căzu în genunchi cu ochii spre cer, iar ceilalti trei însoțitori căzură într-o stare de uimire extatică, tot cu ochii spre cer, unde începură să se manifeste imagini nemaipomenite într-o lumină orbitoare.
Dar abia acum începe cu adevărat povestea noastră. Epifania dură o vreme. După ce Joshua avu un mic dialog cu cei trei, se întoarse brusc și spuse cu voce tare: ”Ieși din ascunziș”. Un copilandru, numai zdrențe și mizerie, ieși cu lacrimi în ochi de după un tufiș. Joshua îl privi aspru și îi spuse cu voce tunătoare: ”M-ai urmărit ca un șobolan și ai pândit ca un hoț să fi martor al unor evenimente la care nu ai fost poftit. Cine te-a chemat, cum ai ajuns aici”. ”Doamne, te cunosc, dar nici nu te-am urmărit, nici să văd ceva ce nu se cuvenea să văd nu am vrut. Însă o lumina caldă m-a scos din așternutul meu mizer și fără să voiesc și fără să știu unde mă duce m-a purtat până aici, unde m-a trântit cu fața la pământ apoi m-a ridicat în genunchi făcându-mă martor la ceea ce s-a petrecut. Îți jur Doamne că ăsta e adevarul!”. ”Dar de ce îmi spui Doamne, ce te face sa crezi că sunt Domn?”, ”Nu stiu, însă e ceva în mine care vorbește, care îmi pune cuvintele pe limbă fără să le caut și mă face să știu lucruri cu care nu am mai avut de-a face. Doamne, nu mai pot trăi ca până acum, spune-mi ce sa fac, unde să mă duc?”. Joshua zâmbi ușor, cu o asemenea delicatețe încât pe micul zdrențăros îl podidiră iarăși lacrimile. ”Coboară de pe munte, în zori caută-l pe Andreas și rămâi lângă el. Cu timpul vei ști ce ai de făcut. Acum du-te și nu lăsa nimic din ce va fi sa te schimbe.”
Ce a urmat cu Joshua stim cu toții..
Copilandrul însă a crescut. A fost însoțitorul lui Andreas peste tot pe unde a umblat să propovăduiască cuvintele Mântuitorului. Într-o vreme au ajuns în ținutul grecesc de pe malul Pontului Euxin numit de romani Scythia Minor. Dincolo de zidurile cetății ținutul scit era sălbatic. Scitii călări nu o dată prădau bunurile locuitorilor. Cu plete si bărbi dese, îmbracați în piei de animale, își urcau prăzile pe caii înalți și puternici și într-un iures nebun plecau spre adâncurile pădurilor în care nimeni nu îndraznea să se aventureze.
”Aici ne vom despărți” îi spuse într-o zi Andreas copilandrului devenit acum bărbat. ”Vei rămâne să-i faci și pe aceștia sa-L cunoască pe Mântuitor. Timpul petrecut aici împreună a fost cu folos, însă doar începutul. Duhul sfânt va rămâne peste tine și vei știi mereu ce să faci și să spui. Acum te las, ne vom vedea cândva în Domnul. Pacea Lui fie cu tine!”.
Rămas singur, părăsi cetatea și o luă spre păduri, apoi spre munți. Își facu câțiva ucenici, propovădui cu hărnicie printre sciții cei sălbatici iar cuvântul lui Hristos își făcu cu putere loc în inimile lor.
Ajuns spre bătrânețe se retrase într-o peșteră în munții ziși ai Buzăului și le ceru ucenicilor să-i zidească intrarea.
Aici se pierde în timp povestea despre băiețandrul care a fost martor fără voie la Schimbarea la față a Mântuitorului și însoțitorul lui Andreas.
Dar...
În toamna lui 2013, la apelul unor localnici cum că o alunecare de teren a dezvăluit intrarea zidită într-o peșteră, o echipă de arheologi s-a deplasat rapid pentru a cerceta acele vestigii pe care le-ar fi putut găsi în acea peșteră sau în locurile de pe lângă și să completeze astfel imaginile lipsă la istoria veche a acestei țări. Înarmați cu dălți și ciocane au început să spargă ușor zidul de piatră cimentată ridicat de ucenicii însoțitorului lui Andreas. Piatra a început să cedeze și cu surprindere au remarcat că un miros de tămâie și trandafiri se insinua afară prin ochiurile de piatră cazută. O și mai mare surpriză au avut când prin aceleași ochiuri de piatră cazută se mai strecurau câteva fascicule de lumină... din interior spre afară. Deși frica pusese stăpânire pe echipă, toți având în gând imaginea celor care au murit la deschiderea primelor morminte din Valea Regilor, curiozitatea a fost mai mare. Manevrând ușor sculele au îndepărtat piatră cu piatră până au putut privi ca lumea în mica peșteră. Ce-au vazut aproape că îi puse pe fugă: o lumină fără o sursă vizibilă lumina discret, de asemenea fără o sursă vizibilă un miros de tămâie și trandafiri se răspândea acum și mai puternic, dar cel mai impresionant era că lăngă lavița de piatră stătea îngenucheat un bărbat cu plete și barbă, cu o robă maronie și care părea de-a dreptul.. viu.
Au lăsat scule, bagaje, instrumente și au rupt-o la fuga pe potecă, în jos, spre sat.
Au revenit însoțiți de niște bizare trupe de militari tăcuți si de un important personaj în costum. Au urcat până în gura peșterii unde au constatat că cel pe care îl gasiseră înăuntru, plecase. Mărturia șederii lui acolo stătea încă persistentul miros de tămâie si trandafiri..
Gura peșterii a fost betonată și acoperită cu pământ.
Oamenii locului au început însă să vorbească despre ciudate lumini care se aprind uneori, noaptea, în padure și despre un om cu o haină maro, ca un halat până-n pământ, care apare din când în când pe la vreo biserică. Cu ochii ciudat de pătrunzători, caută compania copiilor cărora le povestește într-o limbă veche, arhaică, povești pe care ei însă le înțeleg perfect..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu