marți, 20 septembrie 2011

Sfantul si marele Mir 2

Sfantul si Marele Mir este untdelemn curat de masline, amestecat cu vin alb si multe mirodenii si aromate. Marele Mir este pregatit (fiert) cu o randuiala solemna in primele trei zile din Saptamana Patimilor si sfintit de catre Sfantul Sinod, in frunte cu Parintele Patriarh, in Joia Mare, la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. Slujba speciala de sfintire a Marelui Mir se oficiaza la intervalul de 3-4 ani, sau ori de cate ori cantitatea de Mir Sfant a Bisericii se epuizeaza si e nevoie de noi cantitati pentru necesitatile eparhiilor din intreaga tara. Sfantul si Marele Mir este folosit in Taina Mirungerii (dupa Botez), la sfintirea Antimiselor, tarnosirea si resfintirea bisericilor. In saptamana a sasea a Postului Mare, joi si vineri, inainte de Duminica Floriilor, ingredientele solide sunt maruntite si cernute prin sita. In Sambata lui Lazar, sunt aduse ingredientele, vasele si celelate unelte la biserica unde urmeaza sa aiba loc fierberea. Luni, in Saptamana Patimilor, dupa Utrenie se aseaza ingredientele, vasele si uneltele in mijlocul bisericii si Patriarhul venind in biserica, savarseste mai intai sfintirea apei. Acesta cadeste masa cu materiile, iar mai apoi, le stropeste cu aghiasma. In tot acest timp, ceilalti clerici canta Troparul si Condacul Rusaliilor. Dupa binecuvantarea ingredientelor se duce masa in locul destinat pentru fierberea mirului. Locasul este stropit de asemenea cu apa sfintita, impreuna cu vasele si uneltele. Preotul randuit toarna aghiasma ramasa intr-un vas mic si il aseaza pe foc. Apoi, acesta clateste cu aghiasma incalzita toate vasele, atat pe cele pentru fierbere, cat si pe cele pentru pastrarea mirului. Preotii randuiti sa participe la fierberea mirului, in toate cele trei zile, se vor imbraca in stihar, epitrahil, brau si manecute fara felon, iar diaconii, in stihar si manecute, fara orar. Pe tot timpul fierberii, luni, marti si miercuri, unul din slujitori citeste necontenit din Sfintele Evanghelii. Dupa Utrenie, preotul randuit pune pe foc un vas in care toarna o parte din vin si din ingrediente, fiind lasate sa fiarba vreme de 2 ore. Dupa ce focul este stins, vasul va ramane acoperit pana a doua zi. Dupa Utrenie, preotul randuit va pune din nou la incalzit vasul. Apoi, varsa continutul intr-un vas mai mare, adaugand si untdelemn. Din momentul in care untdelemnul firbe, vor fi adaugate si celelalte ingrediente, lasandu-le pe foc, timp de aproximativ 4 ore. Dupa ce focul este stins, se adauga ingredientul "moschus", iar vasul se acopera, lasandu-l sa se raceasca. Miercuri spre seara, dupa Pavecernita, preotul randuit transfera intr-un nou vas mirul, care sta la suprafata, fara a misca ingredientele care s-au sedimentat pe fundul vasului. Apoi mirul este din nou incalzit, iar, mai apoi, este strecurat in alt vas. Tot acum este adaugat si ultimul ingredient, “Opob alsamum” . Mirul astfel pregatit, este turnat apoi in alte vase care sunt duse apoi in altar si asezate pe masa anume pregatita. Înalta demnitate a Sfântului şi Mare Mir, acea “tainică” materie pregătită în mod corespunzător din untdelemn de măsline, vin curat şi mirodenii binemirositoare vine din faptul că Sfântul şi Marele Mir îl simbolizează pe însuşi Iisus Hristos. Această intimă legătură dintre Iisus Hristos şi tainica materie a Sfântului şi Marelui Mir este explicată de Sfântul Dionisie Areopagitul astfel: „Deci compoziţia Mirului ne arată, prin caracterul ei simbolic – dând formă Celui fără de formă – pe Iisus însuşi, ca pe izvorul cel bogat al simţirilor dumnezeieşti, celor binemirositoare; anume cum revarsă El – cu măsuri dumnezeieşti – în sufletele cel mai aproape de El (ca asemănare), aromele cele întru totul dumnezeieşti de care, sufletele încântate şi înveselite se umplu de simţiri (daruri – n.n.) sfinte şi gustă înviorarea cea duhovnicească. Pentru că mirosul cel plăcut, ce se răspândeşte prin participare divină, pătrunde în partea spirituală a fiinţei lor”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu